Dezavantajele Time-out-ului

Dr. Aletha Solter

Originally published in Mothering Magazine, Fall 1992. Revised and updated in 2000.
Original copyright © 1992 by Aletha Solter

(Original English version)

Pentru traducerea în limba română a articolului:
Translation copyright © 2014 Parentship - Seminarii pentru părinți www.parentship.ro

 

Child in timeout

În timp ce părinţii interesaţi şi cadrele didactice au devenit conştienţi de pericolele pedepselor fizice, time-out-ul a câştigat teren, devenind un instrument popular de disciplinare. Copiilor care nu se comportă cum ar fi de dorit, li se spune să stea în linişte pe un scaun sau să meargă în camerele lor şi să reflecteze la ce au făcut. După o perioadă, li se permite să se întoarcă în grup sau la familie, cu condiţia să se poarte „frumos“. Timpul alocat acestui time-out este de obicei un minut înmulţit cu numărul de ani ai copilului, iar micuţilor care pleacă de pe scaun sau din cameră înainte să se fi scurs timpul, li se spune să se întoarcă şi să stea încă o dată pe durata respectivă. Unele cărţi recomandă o regulă suplimentară legată de păstrarea tăcerii şi sugerează repetarea timpului dacă regula este încălcată. În orice caz, părinţilor care folosesc această metodă li se promit rezultate rapide şi uşor de obţinut.

Time-out-ul ca instrument de disciplinare îşi are rădăcinile în mişcarea behavioristă bazată pe lucrările psihologului B.F. Skinner. Teoria lui de condiţionare operantă presupune faptul că cei mici se vor comporta în anumite moduri dacă primesc recompense pentru a face acele lucruri („încurajare pozitivă“) şi că majoritatea comportamentelor nedorite pot fi diminuate reţinând recompensele sau invocând durerea (ambele cazuri fiind, totuşi, „pedepse“). Skinner însuşi considera că toate formele de pedepse sunt metode nepotrivite de a controla comportamenul copiilor. Chiar şi aşa, în timp ce bătaia este din ce în ce mai rar practicată în SUA, retragerea dragostei si a atenţiei continuă să fie acceptată ca modalitate de control.

Să privim în profunzime

Utilizarea time-out-ului pare mai puţin dăunătoare decât pedepsele fizice sau ţipatul la copil, pentru că nu implică abuz fizic sau verbal. Astfel, se consideră că reprezintă, într-o anumită măsură, un progres în eforturile noastre continue de a face lumea un loc mai bun pentru copii. Totuşi, multe cadre didactice şi psihologi au ajuns la concluzia că time-out-ul nu este atât de inocent precum pare şi, mai mult, este chiar dăunător din punct de vedere emoţional în procesul de disciplinare a copiilor. De fapt, Asociaţia Naţională pentru Educaţia Copiilor Mici (din SUA) include folosirea time-out-ului pe lista măsurilor disciplinare greşite, laolaltă cu pedepsele fizice, criticile, blamarea şi umilirea.

Analizat în profunzime, time-out-ul este o abordate autoritară şi, ca toate abordările similare, poate funcţiona doar în rândul copiilor instruiţi să se conformeze puterii şi autorităţii adulţilor. Aceşti copii ştiu consecinţele nesupunerii şi le consideră mai rele decât a adera la nişte reguli strict impuse. Însă cei care nu au fost crescuţi într-un mediu autoritar, cel mai probabil vor refuza să meargă în altă cameră sau să stea pe un scaun.

Cum află un copil care sunt consecinţele neascultării adulţilor? Susţinătorii time-out-ului sfătuiesc părinţii să elimine toate privilegiile de genul: TV, jucării, muzică şi aşa mai departe, până ce copiii se conformează regulilor. Întotdeauna există ameninţarea privării de diverse lucruri sau penalizări. În unele familii poate exista chiar o ameninţare de violenţă nerostită. Deşi metoda time-out pare destul de inocentă, necesită un istoric de autoritate punitivă pentru a produce îndeajuns de multă docilitate pentru ca cei mici să devină ascultători.

Susţinătorii practicii afirmă că time-out-ul nu e o formă de pedeapsă. Ei folosesc termeni precum „consecinţă“, „timp pentru reflectare“ sau „pauza de gândire“ pentru a face abordarea să pară inofensivă. Termenul în sine de "time-out" are o conotaţie plăcută deoarece te duce cu gândul la o echipă sportivă care îşi ia o binemeritată pauză. În mod regretabil, această terminologie inofensivă a indus în eroare mulţi părinţi, facându-i să creadă că este vorba despre o abordare blândă.

Din punctul de vedere al unui copil, time-out-ul este resimţit în mod cert ca o pedeapsă. Cine ar vrea să fie izolat de un grup şi total ignorat? Este foarte probabil ca cei mici să vadă această formă de izolare ca pe un abandon şi pierderea dragostei pe care le-o poartă cei ce au grijă de ei. Deşi părinţii au deseori grijă să-şi asigure copiii de iubirea lor şi să facă o distincţie clară între copil şi comportamentul lui indisciplinat („te iubesc, dar trebuie să mergi în camera ta 5 minute, pentru că ce ai făcut nu este acceptabil“), acţiunile lor grăiesc mai tare decât cuvintele.

Copiii sub vârsta de 7 ani pur şi simplu nu au capacitatea de a procesa cuvintele în felul în care o fac adulţii. Experienţa concretă şi percepţiile asupra realităţii au un impact mai puternic decât cuvintele în sine. Faptul de a fi izolat şi ignorat este interpretat drept „Nimeni nu vrea să fie cu mine acum. Înseamnă că sunt rău şi de neiubit“. Nicio vorbă drăgăstoasă, oricât de bine-intenţionată, nu poate înnăbuşi efectul respectiv, sentimentul de a fi respins.

Nimic nu este mai înspăimântător pentru un copil decât a-ţi retrage iubirea faţă de el. Odată cu această teamă apar: insecuritatea, anxietatea, confuzia, furia, indignarea şi încredere scăzută în sine. Time-out-ul poate cauza şi ruşine şi umilinţă, mai ales atunci când e folosit în prezenţa altor copii. În vârtejul de trăiri ale unui copil, time-out-ul reprezintă o pedeapsă.

Pe lângă sentimentele dureroase, mai este imaginea despre relaţiile interumane. Ce mesaj le transmitem copiilor noştri demonstrându-le că dragostea şi atenţia sunt bunuri date cu uşurin?ă sau retrase cu scopul de a-i controla pe cei din jur? Este aceasta abilitatea de a rezolva situaţii conflictuale pe care vrem să o folosească atunci când cresc? Cum le va influenţă capacitatea de a interacţiona cu prietenii şi, într-o zi, cu partenerii de viaţă şi cu colegii? Nu ar fi mai bine să îi învăţăm din start pe copii cum pot să gestioneze conflictele într-un mod util, decât să le transmitem mesajul că singura modalitate de a rezolva problemele de comunicare este chiar suprimarea comunicării ?

Deşi efectele negative ale metodei "time-out" sunt în mare parte invizibile, un aspect este limpede: La un moment dat, metoda încetează să mai funcţioneze. Susţinătorii admit că abordarea este eficientă doar până pe la vârsta de 9 ani a copiilor. Poţi să-ţi imaginezi cum ar fi să-i spui adolescentului tău, care poate fi mai înalt decât tine, să stea pe un scaun în timp ce tu îl ignori? Majoritatea tinerilor care au o minimă stimă de sine, ar râde la auzul unei astfel de comenzi. Versiunea de time-out care se aplică adolescenţilor este practica cunoscută în rândul lor drept „nu mă lasă ai mei să ies în weekend sau seara, pentru că sunt pedepsit“. Dar această metodă conduce doar la resentimente, rezistenţă şi minciună.

Într-adevăr, orice metodă bazată pe putere şi autoritate trebuie sa fie pur ?i simplu abandonată pentru că părinţii vor rămîne într-un final fără acele instrumente care în trecut le-au conferit putere. Părinţii de adolescenţi se confruntă cu un set cu totul nou de dificultăţi atunci când metodele care dădeau rezultate prin exercitarea controlului, se dovedesc a fi ineficiente. Pe de altă parte, cei care adoptă metode non-autoritare din start, sunt capabili să preîntâmpine luptele de putere precum şi problemele de disciplină care apar deseori în adolescenţă.

Consecinţe ascunse

Utilizarea metodei time-out conduce la o grămadă de probleme ascunse. În primul rând, atunci când folosim abordarea respectivă în cazul copiilor care plâng sau ?ipă furioşi, ei primesc mesajul că noi nu vrem să fim în preajma lor când sunt supăraţi. Siguri că noi nu îi vom asculta, se prea poate ca ei să nu ne mai spună problemele pe care le au.

Mai mult, aceşti copii s-ar putea să înveţe să-şi reprime sentimentele, în special dacă insistăm cu time-out în timpul căruia nu au voie să scoată niciun sunet. Oare am uitat că plânsul şi crizele de furie sunt mecanisme de eliberare sănătoasă a tensiunii şi ajută la estomparea tristeţii şi a frustrării? Oare am ignorat cercetările care evidenţiază faptul că hormonii de stres sunt eliberaţi prin lacrimi, reducând astfel efectele stresului şi restaurând echilibrul chimic al organismului? Învăţându-ne copiii să îşi suprime lacrimile, s-ar putea chiar să le sporim predispoziţia pentru o varietate de dezechilibre fizice şi emoţionale. Psihoterapeutul elveţian Dr. Alice Miller afirmă faptul că unul dintre cele mai devastatoare lucruri pe care îl facem în relaţia cu copiii noştri este să le negăm libertatea de a-şi exprima furia şi suferinţa.

O problemă adiţională este faptul că folosirea time-out-ului nu se adresează cauzei care a provocat de fapt comportamentul indisciplinat. Copiii acţionează în anumite moduri având motive întemeiate, chiar dacă ei înşişi nu sunt conştienţi de aceste motive. Cel mai indezirabil comportament poate fi explicat prin unul dintre următorii trei factori: copilul încearcă să îşi îndeplinească o nevoie legitimă, copilul nu are toate informaţiile necesare sau este prea mic să înţeleagă, ori copilul are o supărare (se simte frustrat, trist, speriat, confuz, gelos sau nesigur). Când ne străduim să schimbăm  un comportament fără să luăm în considerare aceste sentimente şi nevoi, nu prea ne ajutăm copiii. De ce? Pentru că problema de bază este în continuare prezentă. Învăţându-ne copiii să se conformeze dorinţelor noastre, nu soluţionăm problemele profunde.

De exemplu, fraţii care sunt în mod repetat separaţi şi trimişi în camerele lor atunci când se ceartă, s-ar putea să ajungă să nu se mai certe în faţa părinţilor lor. Dar sentimentele lor nerezolvate de gelozie şi ură, pot  fi apoi exprimate în moduri mai complexe, indirect, sau s-ar putea să îşi transfere resentimentele în vieţile lor de adulţi. Reducerea sau reprimarea simptomelor nu rezolvă problema.

Părinţilor li s-a indus impresia că cei mici vor folosi timpul de time-out pentru a se gândi la ce au făcut şi îşi vor redobândi un minim de auto-control. În realitate, când copiii se comportă nepotrivit, agresiv sau în moduri respingătoare, ei arborează deseori sentimente atât de puternice şi de nestăpânit, încât nu pot gândi clar în ceea ce priveşte acţiunile lor. Mult mai potrivită decât izolarea este o persoană care să îi asculte şi să îi încurajeze să-şi exprime sentimentele adevărate. Eliberarea sănătoasă prin discuţie, plâns sau crize de furie poate chiar preveni reapariţia comportamentelor nedorite.

A-i ţine în braţe pe copiii care lovesc sau muşcă este mult mai eficient decât a-i izola. Faptul că îi ţineţi în braţe ferm dar cu dragoste, le dă sentimentul de siguranţă şi căldură, totodată protejându-i pe ceilalţi copii şi evitând ca aceştia să fie loviţi. De asemenea, acest gest sprijină eliberarea sentimentelor reale prin plâns şi crize de furie, în timp ce asigură copilul de legătura indestructibilă părinte-copil. Este paradoxal, totuşi adevărat: copiii au cea mai multă nevoie nevoie de atenţie şi dragoste atunci când se poartă de parcă ar merita-o cel mai puţin. Spunându-i unui copil violent să stea în linişte, foarte rar are ca efect ceva constructiv, mai degrabă contribuie la înăbuşirea furiei şi la sporirea sentimentelor de alienare.

Nu este necesară izolarea copiilor şi retragerea dragostei pentru a-i învăţa „cum să se comporte“. De fapt, este cu adevarat posibil să îţi ajuţi copilul să fie cooperant şi să se poarte ca un membru decent al societăţii fără a-l pedepsi vreodată, fără a-l recompensa sau fără a-i evidenţia consecinţe de orice fel. Nu există metodă rapidă şi mai uşoară pentru a rezolva un conflict. În schimb, trebuie să tratăm fiecare situaţie ca o provocare unică şi să încercăm să fim flexibili şi creativi, acordându-le în acelaşi timp copiilor noştri dragostea şi respectul pe care le merită.

 

Aletha Solter

Aware Parenting are la bază activitatea Dr. Aletha Solter. Dr Aletha Solter este psiholog elvețian/american, speaker și consultant internațional. Ceea ce diferențiază munca ei de a altor specialiști este faptul că aceasta combină principiile teoriei atașamentului cu o înțelegere a impactului provocat de stres și traumă. Munca ei reușește să ajute familiile care se luptă cu disciplina, deprivarea de somn și chiar problemele de sănătate emoțională pe care alte abordări nu au reușit să le rezolve.

Pentru mai multe informații vezi cărțile Dr. Aletha Solter:

Tears and Tantrums in Romanian
Lacrimi și crize de furie
(Tears and Tantrums)
Raising Drug Free Kids in Romanian
O viață fără droguri
(Raising Drug-Free Kids)
The Aware Baby in Romanian
Bebelușul meu înțelege tot
(The Aware Baby)
Attachment Play in Romanian
Jocul atașamentului
(Attachment Play)
Helping Young Children Flourish in Romanian
Copiii noștri, frumoși,
și sănătoși
(Helping Young Children Flourish)

Aware Parenting in Romania
Cele trei aspecte ale Aware Parenting
Cele 10 principii ale Aware Parenting
Dezavantajele Time-out-ului

 

This page was last updated on November 10, 2021. Copyright © 1992 to 2021 by Aletha Solter. All rights reserved. No part of this article may be reproduced or transmitted in any form or by any means, electronic or mechanical (including copying to other web sites, and including translations), without written permission from Aletha Solter and the translator, with the exception of free distribution of printed copies to parents.

Warning/Disclaimer: The information in this article is not intended to be used as a substitute for medical advice or treatment. When children display emotional, behavioral, or medical problems of any kind, parents are strongly advised to seek competent medical advice and treatment. Aletha Solter, The Aware Parenting Institute, and Shining Star Press shall have neither liability nor responsibility to any person or entity with respect to any damage caused, or alleged to be caused, directly or indirectly by the information contained in this article.